Cum a fost 163 = întoarcerea din vacanță

wp_20160907_20_26_51_pro

 

Suntem la un pas distanță de reînceperea școlii, iar Eliza a ridicat mingea la fileu vorbindu-ne despre magia transformării unui leu mare, încăpățânat și cu vise mărețe într-un șoricel mic și neînsemnat. Această transformare are la bază problemele sistemului nostru școlar care conduce mulți copii pe marginea depresiei, soluția fiind întotdeauna comunicarea, încurajările familiei în special și avansarea copiilor pe merit nu pe pile, bani și relații.

Mulțumim Eliza!

Pentru a doua parte a ședinței Carmen Neamțu ne-a pregătit subiecte colorate despre relații: cum aplanăm conflicte, cum vorbim despre soacre, cum acționăm când celalalt se supără, calități, crize și rezolvarea lor etc. A fost o ocazie nemaipomenită de a afla și alte puncte de vedere decât ale noastre cu privire la aceste momente din viața fiecăruia.

În final am avut parte de avaluări, pentru că fără ele nu creștem. În cluburile Toastmasters evaluările sunt întotdeauna pozitive. Noi punem accentul pe individ. Fiecare are un ritm al său de dezvoltare, fiecare are o anumită nișă unde vrea să învețe mai multe. Numitorul comun este că toate acestea le învățăm prin comunicare, iar aceasta nu înseamnă doar să vorbim ci și să ascultăm activ, să înțelegem punctele celorlalți de vedere.

Cei care doriți să vă dezvoltați abilitățile de lider și de comunicare sunteți așteptați în fiecare miercuri la Ceainăria Sakura din Suceava.

Pentru a vedea fotografiile mai bine dați click, apoi încă o dată 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.