Petrece ziua de miercuri, 28 noiembrie, cu Toastmasters Suceava

Vino intr-un mediu pozitiv, cu oameni zambitori, dedicati cresterii personale prin dobandirea de abilitati de comunicare si leadership.

Miercuri, astazi, ne revedem la ora 19:00, la hotelul Continental. Te rog sa iei in considerare vremea si faptul ca dureaza mai mult traseul pana la hotel, pentru a ajunge la 19 fara 15 minute, ca sa putem incepe la ora stabilita.

Tematica acestei intalniri este despre fotografii, iar Liviu, gazda noastra, este fotograf pasionat. Abia astept sa aflu lucruri noi!

Astazi colegii nostri au pregatit discursuri magice!

Carmen Neamtu ne va citi o poveste pentru copii de mare ajutor si pentru noi, oamenii mari! Ea mi-a spus ca, atunci cand ne lasam purtati de conjuncturi se intampla sa uitam esentialul, iar aceasta poveste ne reaminteste despre asta si ne incurajeaza sa fim putin mai atenti.

Noi suntem foarte curiosi! In plus, ne place grozav sa intram deja in atmosfera sarbatorilor!

Al doilea discurs pregatit va fi al lui Marius Sinescu. El ne promite ca ne va convinge sa vizitam Bucovina si sa-i apreciem peisajele si istoria.

Tu esti curios/curioasa sa afli mai multe?

Eu cu siguranta da!

Astazi vom avea si o prezentare de carte facuta de Gina Agape. Ce ai mai citit bun in ultima vreme? Esti in cautarea unei carti bune? Oare pe care o va prezenta Gina?

Toastmasters sustine cititul!

A doua parte a sedintei, discursurile improvizate , vor fi pregatite de Denis Pistol. El este o persoana creativa cu o viziune deosebita asupra lumii. Vei avea oportunitatea de a iesi in fata si a testa emotiile unui vorbitor in public pentru 2 minute.

Ce spui? Vrei sa cresti alaturi de noi? Vrei sa-ti dezvolti capacitatea de a iti face fluturii din stomac sa zboare in formatie? Sa nu-si faca de cap cu mainile, picioarele, umerii sau vocea ta?

Te asteptam cu drag!

Te costa un zambet!

 

 

Sambata, 17 noiembrie, vorbim despre vinerea neagra

 

Dupa cum spuneam anterior, revenim astazi cu informatii despre sedinta care urmeaza.

Intalnirile noastre sunt organizate dupa o agenda stabilita.

Astfel, prima parte este rezervata discursurilor pregatite. Sambata avem 3 colegi care vor sustine proiecte.

Carmen Neamtu ne va povesti dulce si emotionant o poveste. Ea va sustine proiectul 4 din manualul Arta Povestilor in care cerinta este sa ne transmita emotii, sa reuseasca sa ne determine sa simtim ceea ce povesteste ea. Stiind-o pe Carmen deja simt fiori de curiozitate. Abia astept!

Marius Sinescu va sustine al doilea discurs al serii. El a ajuns la proiectul 9 si va trebui sa ne convinga de ceva. Dupa ce data trecuta ne-a vorbit despre gusturi, si am aflat ca exista mai multe decat am invatat in scoala, suntem curiosi sa aflam cu ce informatii va veni Marius la aceasta sedinta.

Ultimul discurs va fi prezentat de Liviu Havristiuc. El a ales optiunea de a repeta proiectul 2, in care accentul va fi pe structura: introducere, cuprins, incheiere. De asemenea, ne-a transmis ca va vorbi despre imaginea de sine: cum se formeaza, cum o schimbam.

Va dorim mult succes dragi colegi!

In partea a doua a sedintei, la discursurile improvizate, vom vorbi despre vinerea neagra(black friday) care e imprumutata de la americani. Dar mai multe veti afla la timpul potrivit.

Iata ca aceasta intalnire va avea feminitate prin povesti cu emotii, va avea masculinitate cu discurs de convingere, si va avea informatii utile despre imaginea de sine si vinerea neagra.

Ce mai astepti?

Hai la Toastmasters!

Sambata, 17 noiembrie, la hotelul Continental, ora 17:00

Te rog sa fii acolo cu 15 minute mai devreme, ca sa incepem sedinta la timp. Ne dorim sa te cunoastem putin inainte!

P.S. dupa sedinta avem socializare, daca mai poti ramane o ora ar fi minunat!

Ne revedem sambata!

In data de 17 noiembrie, la ora 17:00 dam startul unei noi sedinte Toastmasters!

Vom asculta 3 discursuri, vom participa la cele improvizate si ne vom simti minunat, crescand cu fiecare discurs, si fiecare rol!

Mai multe informatii despre aceste discursuri voi scrie vineri.

Pana atunci, noteaza-ti in agenda: hotel Continental, Toastmasters Suceava!

Calendarul lunii noiembrie 2018

 

Pentru luna noiembrie avem programate 2 sedinte.

Prima va fi cea de sambata, 17 noiembrie, la ora 17:00. Locatia este hotelul Continental, carora le multumim pentru colaborare.

link eveniment – https://www.facebook.com/events/2214547528617822/?event_time_id=2214547571951151

 

A doua  intalnire va fi miercuri, 28 noiembrie, la ora 19:00, tot la hotelul Continental.

Link eveniment – https://www.facebook.com/events/1006224319584617/?event_time_id=1006224342917948

Fiecare sedinta necesita pregatire si oameni implicati si dedicati cresterii si dezvoltarii personale. De aceea, pentru a ne putea incepe sedintele la timp, fara intreruperi, va rugam sa fiti prezenti cu 15 minute inainte de inceperea oficiala.

 

O noua sedinta pe 31 octombrie 2018

Astazi ne revedem la hotelul Continental de la ora 18:45.

Dragilor, incepe sezonul cadourilor!  Urmeaza sa daruim bucurii celor dragi!

De aceea, ne-am gandit ca e minunat daca ne antrenam daruind complimente. Dupa ce am discutat vineri despre groaza si frici, si am descoperit ca generatia de tineri este cu totul speciala, neinfricata, acum vom lucra cu iubirea. Iubirea de a darui din suflet complimente!

Pentru aceasta seara, Marius a pregatit un discurs de proiect 7 din manualul Competente de Comunicare. Asta inseamna ca el va invata sa introduca in discursul lui elemente vizuale. Recomandarea din manual este sa foloseasca minim 3 elemente diferite.

Succes Marius!

Subiectele improvizate au fost pregatite cu entuziasm de Ionut care ne promite discursuri antrenante. Suntem foarte curiosi si dornici sa iesim in fata, mai ales ca e vorba de complimente!

Adauga in agenda: 31 octombrie, ora 18:45, la hotelul Continental vei petrece 2 ore exceptionale primind si daruind cuvinte frumoase!

Ne vedem acolo!

Groaza si carti II

Multi dintre noi citim carti de dezvoltare personala. De multe ori avem impresia ca descoperind si invatand cum ar fi bine sa procedam in anumite situatii este la fel cu a face efectiv acel lucru. Si stiti ce? De cele mai multe ori ne mintim singuri, pana in momentul cand apare o situatie similara iar instinctele ne duc in obiceiurile nocive vechi.

Dupa ce ne linistim, analizam si ne dam seama ca de la teoria din carti pana la practica din viata mai este nevoie de un ingredient. Acela este reprezentat de un mediu sigur unde putem practica, testa, si ne putem autoeduca iar apoi  putem merge sa aplicam in viata reala ce am dus deja in muschi.

Cu asta va poate ajuta clubul Toastmasters.

Iar pentru a face incursiunea in acest mediu, deseara, doi colegi speciali va vor ajuta sa intelegeti si sa testati acest mediu.

La intalnirile noastre de obicei avem o gazda care prezinta fiecare vorbitor. La cea de la Carturesti acest rol va fi sustinut de colega noastra Carmen Neamtu. Ea este membru din 2014, si, cu o creativitate si delicatete pentru care o stim si o iubim, va povesti despre fantoma vorbitului in public. Cum facem sa nu ne mai sperie?

Un alt rol foarte important care poate crea pentru voi un moment de `Am reusit!`este cel de maestru al discursurilor improvizate. Marius Sinescu este singurul membru fondator al clubului, care este actual inscris in club. El spune ca-i place adrenalina din momentul cand vorbeste in fata publicurilor diferite.

Pentru deseara v-a pregatit subiecte improvizate care sa va inspire sa vorbiti din propria experienta. Este momentul din sedinta cand tu, care nu esti membru inca, poti sa iesi in fata si sa-ti dovedesti ca esti curajos! Daca iti invingi aceasta frica, cu mai multa usurinta vei dobora si alte frici! Noi cu siguranta te vom incuraja!

Ce spui? Ne intalnim deseara la Carturesti in Iulius Mall Suceava?

Nu mai sta pe ganduri! Aici suntem intre prieteni!

La ora 18:30 dam startul! Te rugam sa vii cu minim 15 minute inainte ca sa fim punctuali.

Aici ai linkul evenimentului

https://www.facebook.com/events/316205112529796/

apasa pe going sa fii sigur ca primesti instiintare si nu uiti sa vii!

P.S. clubul Toastmasters Suceava sustine cititul si recomanda cu drag Carturesti Suceava

https://www.facebook.com/carturesti.suceava/


 

Groaza si carti

 

Fiecare dintre noi a simtit o data in viata o frica atat de mare incat sa ne blocam, sau sa fugim,
cele doua reactii in fata pericolului.

Fie ca ne era frica de intuneric, sau de vreun monstru din dulap sau de sub pat, aceste frici ne
determinau sa reactionam pentru a ne apara.

Ce crezi ca s-ar intampla, daca ai lua cea mai mare teama a ta si ai invinge-o?

Cum ai infrunta alte pericole, mai mici, dupa ce ai scapat de cel mai mare?

Vino alaturi de noi sa invingem groaza de a vorbi in public folosind armele Toastmasters!

Inspirati de Halloween, iti propunem o seara de crestere abordand frica numarul 2 in lume!

Vineri, 26 octombrie, de la ora 18:30, la Carturesti in Iulius Mall, vom fi prezenti cu discursuri pregatite de colegii nostri, Ionut Agape si Denis Pistol, si un training in care Cristina Onofrei  va prezenta 4 tehnici care te vor ajuta sa cuceresti frica de a vorbi in public.

Si pentru ca nimic nu se face fara oameni, multumim din suflet colaboratorilor nostri :Carturesti Suceava, Iulius Mall, hotel Continental.

Programul lunii octombrie

Salutare draga cititor, coleg, abonat, vizitator!

Clubul Toastmasters Suceava, din primavara, si-a redus intalnirile la 2 pe luna, cele obisnuite.

Avem, in schimb, o veste buna pentru tine. La sfarsit de luna, vom avea in plus, o sedinta mai speciala, cu tematica inspirata de Halloween.

Calendarul pentru aceasta luna este :

  • sambata 20 octombrie, ora 17:00, la hotel Continental
  • vineri, 26 octombrie, la Carturesti in Iulius Mall, la ora 18:30
  • miercuri, 31 octombrie, la hotel Continental de la ora 19:00.

Noteaza-ti in agenda, pentru a fi sigur ca nu pierzi nici una dintre ele!

Vom reveni cu mai multe informatii despre sedinte in curand.

 

 

Cum am invatat sa nu mai fug de oameni

Suna ciudat acest titlu pentru un membru Toastmasters. Insa l-am ales pentru ca asta a insemnat pentru mine sa ma alatur acestei echipe minunate din Suceava. Aici am invatat, la propriu si la figurat, cum sa nu mai fug de oameni.

La inceput eram o persoana careia nu-i placea sa vorbeasca cu mai mult de 2 oameni odata.

Imi amintesc prima data cand am iesit sa vorbesc la discursurile improvizate.

Eram in Carturesti, la Carrefour Suceava. In mijlocul magazinului erau doua coloane, in dreapta o coloana avea carti si in stanga era cu ceaiuri si cafea. De la aceste doua coloane inspre mijloc erau asezate scaune puse fata in fata si mese intre, pentru cestile de ceai.

Eram la a treia sau a patra intalnire. Inca nu-mi facusem curaj sa ies in fata tuturor. Abia daca schimbasem cate un cuvant cu 1-2 persoane din grup. Acum, gandindu-ma, am senzatia ca atunci eram mereu incruntata si incordata.

Ajunge sedinta la etapa discursurilor improvizate si imi spun in gand : Hai Gina!!! ca nu mori din asta, Hai Gina!! ridica-te de pe scaun ca nu-i lipit!! Hai mai fata!, ce-i asta?! ce te prostesti atat!? (la final cu un ton mai apasat) Nu-s decat 2 minute, te descurci tu sa vorbesti ca doar esti femeie! 

Si m-am ridicat. Nu stiu cum am mers pana in fata, ca timpul ala mi-e in ceata. Stiu doar ca vroiam sa fug. Cred ca am mers atat de repede ca nu m-a vazut nimeni.

Ajunsa in fata tuturor, am tras un biletel dintr-un cosulet, sau cutie de bijuterii. Nu mai stiu exact ce era, dar imi amintesc de Lizu, fosta noastra colega de club. Zambea duios parca sa ma incurajeze. Si mi-a zambit pentru tot timpul discursului. Am tras un biletel despre ce personalitati, in viata sau nu, as vrea sa intalnesc. Am vorbit eu ceva dar asta nu e important. Cea mai importanta a fost lumea mea interioara.

Daca pana atunci in fata mea erau vreo 25 oameni care ma priveau amenintator, dupa ce am tras biletul oamenii, asa cum erau asezati, s-au transformat in soricei. In afara de Lizu, care-mi zambea in continuare, erau vreo 25 de soricei care ma priveau cu ochii sticlosi si mici, li se vedeau boticurile si dintisorii ca la castori, si am inceput sa zambesc, erau amuzanti. Apoi m-am mai relaxat, si am reusit sa vorbesc.

Nu stiu nici ce si nici cum am vorbit. Cert e ca nici nu mai conteaza. Ce e important e ca mintea mea m-a protejat cum a stiut mai bine ca sa trec de acel moment. Iar de atunci… Nu m-am mai oprit..

Acum am mai multa incredere in mine. Acum am mai mult curaj. De cele mai multe ori chiar imi place sa fiu in fata publicului.

Toastmasters nu este doar un loc unde oamenii invata comunicare in public si leadership. Toastmasters este un mod de viata. Acolo, daca vrei, inveti ca greselile sunt doar modul in care viata ne arata unde mai avem de invatat ceva. Tot acolo poti invata sa te ierti si ca nimeni nu te judeca mai tare decat tine. Tot acolo, poti invata sa te accepti si sa mergi mai departe.

Daca am fi primit o viata pentru test inainte sa aparem pe lume, cred ca acea viata s-ar numi Toastmasters. Acolo poti testa ce vrei sa faci, primesti feedback, imbunatatesti si apoi iesi in viata reala si faci acel ceva imbunatatit. Tot acolo… oamenii te incurajeaza si iti doresc doar sa cresti si sa te dezvolti.

Dragilor, daca ar fi sa scriu tot ce inseamna acest club si cum va poate ajuta cred ca-mi trebuie o carte. Si, nici asa nu  pot cuprinde in cuvinte tot. Pentru fiecare e diferit.

Asa ca inchei aici, si te invit sa participi la o sedinta. Doar asa vei putea simti, vedea si auzi ce inseamna cu adevarat Toastmasters.

In plus, colegii mei iti vor raspunde la orice intrebare vei avea. Astfel iti vei da seama daca este pentru tine.

 

Vino sambata la sedinta ca sa inveti cateva modalitati de a sustine un discurs improvizat

Sambata vom sustine cu feedback si incuraja cu aplauze colegii care au decis sa mearga la concursul de povesti incredibile (tall tales) si discursuri improvizate !!!

Despre concursuri

De doua ori pe an, cluburile Toastmasters organizeaza concursuri. Cel din primavara ajunge pana la nivel international. In schimb, cel din toamna, de obicei din luna octombrie, va fi pana la nivel de divizie (Romania si Moldova in acest moment).

Pe langa faptul ca in acest mod invatam sa organizam evenimente mari, cu oameni din mai multe locatii, alti colegi participa si vorbesc in fata unui public nou, in locatii noi. Asta ne ajuta sa crestem si sa ne dezvoltam la leadership si comunicare.

Ce facem sambata, 22 septembrie

In aceasta sambata, la Suceava, colegii care vor concura cu povesti incredibile isi vor sustine discursul, cei care participa la improvizate vor exersa, iar noi, ceilalti, vom incuraja cu aplauze, si ii vom ajuta sa se imbunatateasca oferindu-le feedback constructiv.

In plus, mai am o veste buna pentru tine!

Ca sa fie si mai bine pregatiti vom avea parte si de un training pentru discursurile improvizate. Gina va imbina cunostintele dobandite de la Orlando Petriceanu, din trainingul marca Toastmasters si din experienta ei de la concursul de anul trecut si le va prezenta armonios celor care vor sa asculte.

Bine, bine, dar la ce foloseste sa stii sa prezinti un discurs improvizat? Veti intreba..

Pentru ce sunt utile discursurile improvizate?

Ai avut vreun moment cand te-ai emotionat in fata cuiva?

Ai avut nevoie sa ceri opinia unui necunoscut pe strada dar nu te-ai putut exprima destul de clar?

Ai avut momente cand te-a luat politia la intrebari si pentru ca te-ai enervat ai luat amenda?

Ai fost nevoit sa raspunzi la intrebari in fata clasei si chiar daca stiai raspunsurile te-ai blocat?

Sau, poate ai avut nevoie sa convingi sotia sau sotul de ceva in 2 minute si nu au reusit?

Aceste situatii, si multe altele, sunt momente cand, daca ai fi avut exercitiul discursurilor improvizate, te-ar fi ajutat foarte mult.

Inca te intrebi daca sa vii?

Contacteaza-ne

Pentru neclaritati ne poti contacta pe pagina de facebook. Daca citesti acest text de pe laptop ai linkul in partea dreapta a ecranului. Daca esti pe tableta sau telefon, il poti gasi in partea de jos a paginii. Scroll pana gasesti.

Daca nu ai neclaritati, ne vedem sambata!

Ora 16:45, hotel Continental, probabil sala Rapsodia!

Abia astept sa ne revedem! Sau sa ne cunoastem!